Proiect finantat prin POCU 2014-2020,  Axa prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității /  Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de Discriminare / Prioritatea de investiții 9.vi: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității /  Obiectivul specific 5.1: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC.

Sustenabilitate

    Principalul scop al proiectului este acela de a reusi ca, la finalul implementarii proiectului, comunitatea marginalizata sa depaseasca situatia de vulnerabilitate; aceasta se va constata prin analiza indicatorilor specifici de capital uman, ocupare a fortei de munca si locuire.

Sustenabilitate institutionala

    GAL INIMA ROMANATIULUI percepe aceste rezultate ca fiind sustenabile si nu vor disparea odata cu incetarea implementarii proiectului, in primul rand datorita integrarii socio-economice a persoanelor din comunitarea marginalizata. Astfel, sustenabilitatea serviciilor sociale/medicale va fi de 6 luni de la incheierea proiectului. La nivel de primarie se intentioneaza ca la sfarsitul acestei perioade de 6 luni sa se ia o decizie privind continuarea oferirii de servicii sociale/medicale pentru persoanele din grupuri vulnerabile, in baza unui regulament de functionare care va fi stabilit de catre Consiliul Local.

    De asemenea tot 6 luni de la finalizarea proiectului vor fi sustenabile serviciile de ocupare precum si serviciile educationale prevazute in cadrul proiectului. Cel mai mare castig va fi infiintarea unui centru integrat comunitar cu interventii personalizate complexe, care va ramane functional si dupa incetarea finantarii pe o perioada nedeterminata – va fi asumat de catre primarie si de institutiile partenere ca instrument al politicilor sociale.

Sustenabilitate la nivel de politici

Printre campaniile de informare si educare a locuitorilor zonei planificate in cadrul SDL ce vor fi implementata prin proiectele POCU - POR de catre beneficiari se numara:

  • Campanie de informare si educare a locuitorilor pentru acceptarea si cresterea utilizarii infrastructurii sanitare, precum si de preventie generala pentru pastrarea starii de sanatate;
  • Comunitate si imagine publica;
  • Parteneriat cu reprezentantii mass-media pentru proiectele de dezvoltare a zonei;
  • Realizarea de campanii pentru: securizarea zonei, cersetorie, prostitutie, nediscriminare, egalitatea de sanse, non-discriminarea, egalitatea între femei si barbati, infractiuni minore si violenta in familie, segregarea si dezvoltarea durabila.

Planul de actiune SDL include un set de activitati de construire si întarire a comunitatii marginalizate, bazate pe participarea voluntara a rezidentilor:

Locuire si mobilitate urbana:

    Locuinte - consolidarea sistemelor de instalatii, utilitati si reabilitare in blocurile ghetou din ZUM 1 CARPATI; igienizare si salubrizare cu participarea comunitatii. Inovare sociala cu recompense: Regulament de bloc pentru o viata mai buna împreuna / Azi ingrijesc eu gradinita cu flori

    Modul cel mai eficient de a îmbunatati accesul populatiei din zona marginalizata la servicii este crearea unei baze multifunctionale (centru comunitar integrat) în zona respectiva; Implicarea comunitatii marginalizate sa fie asigurata pe tot parcursul proiectului. În acest scop, activitatile cu caracter intangibil (soft), în special cele de dezvoltare comunitara, sa fie programate de-a lungul întregii perioade de implementare. Pentru a creste nivelul de asumare si valoarea acestui centru multifunctional ca un reper al identitatii comunitare, sa fie încurajate si finantate proiecte de personalizare a interiorului si exteriorului cladirii, dezvoltate cu participarea comunitatii, sub îndrumarea unor ONG-uri sau a unor echipe de urbanisti si/sau arhitecti. Investitia este prevazuta in cadrul listei de interventii, ca urmare a concluziilor din cercetarile efectuate in teren si in consultarile locale.

Infrastructura:

    Construirea / modernizarea unui Centru Comunitar Integrat (CCI) la care sa fie asigurat accesul tuturor rezidentilor si în cadrul caruia sa fie furnizate servicii de tip SOFT precum, dar fara a se limita la: servicii educationale pentru adulti, servicii personalizate de ocupare, servicii educationale pentru copii (cresa si gradinita cu program prelungit), Servicii socio-medicale, servicii pentru copii / femei în situatii de vulnerabilitate, servicii de întarire a comunitatii, Punct de Acces Public la Informatii, servicii recreative). Personalizarea interiorului si exteriorului cladirii se va realiza cu participarea comunitatii, sub îndrumarea unor ONG-uri sau a unor echipe de urbanisti si/sau arhitecti.

    În cadrul strategiei si planului de actiune SDL sa fie clar definit un sistem de sanctiuni si conditionari care sa ajute la motivarea si responsabilizarea comunitatii marginalizate: In cazul adultilor care fac parte din grupul tinta al persoanelor aflate in risc de excluziune sociala si saracie extrema se va urmari stimularea participarii prin intermediul unor masuri integrate care vizeaza si copiii acestora, astfel incat participarea adultului sa fie insotita si de beneficii de integrare a copiilor. Acest principiu se bazeaza pe considerentul ca, in marea lor majoritate toti parintii doresc ce e mai bun pentru copiii lor. In aceste cazuri insa sunt si parinti care nu gasesc calea si mijloacele sa progreseze, insa isi doresc sa iasa din aceasta situatie; stimularea prin intermediul copiilor va fi de natura sa ii determine sa isi respecte angajamentele asumate, de teama ca daca vor renunta la calificare / locul de munca si copiii vor pierde beneficiile castigate la scoala (masa calda la pranz, rechizite, imbracaminte, etc). Va fi o masura de conditionare pe care nu o vom aplica, data fiind importanta educatiei si integrarii copiilor, insa le va fi comunicata adultilor pentru a fi responsabilizati. Daca adultii continua calificarea si se adapteaza la locul de munca, copiii vor participa ca si recompensa la excursii cu tematica educativa / tabere scolare.

Valorificarea rezultatelor

    O alta masura adecvata o reprezinta angajamentul UAT Municipiul Caracal de a nu le furniza in continuare ajutoare sociale, odata inclusi in programul de calificare / angajare.

    O echipa dedicata de specialisti sa fie angajata ca sa furnizeze diferitele servicii necesare în zona, într-o maniera constanta si sistematica. Desi aceasta echipa va îndeplini sarcini incluse deja în fisa postului a mai multor functionari din diferite institutii publice, în lipsa unor eforturi concentrate în zona, obiectivul integrarii are putine sanse de realizare. Politicile publice aplicate uniform în conditii de discrepanta majora nu reusesc nici sa reduca inegalitatile, nici sa favorizeze integrarea. În relatie cu comunitatea marginalizata, sa fie angajat un facilitator (instructor, mediator) capabil(a) sa înteleaga, sa comunice eficient, sa mobilizeze si sa ajute comunitatea sa se organizeze.

    In cadrul Centrului Comunitar Integrat sunt prevazute servicii de mediere educationala, de ocupare si sanitare cu personal specializat care sa supervizeze si sa aduca plus valoare caracterului integrat al investitiilor.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României” într-un loc vizibil, pe pagina principală.
Website-ul/ pagina dedicată proiectului va conține un link către site-ul www.fonduri-ue.ro, cu mențiunea „Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

© 2018 GAL Inima Romanatiului. Toate Drepturile Rezervate.